Luare de ostatici într-o farmacie din gara principală din Koln, Germania. Toată gara din apropierea catedralei din Koln a fost închisă de forţele de ordine. Jurnaliştii prezenţi la faţa locului vorbesc despre poliţişti înarmaţi cu puşti semiautomate.
Poliţia germană a fost chemată luni să intervină într-o „situaţie cu ostatici” în apropiere de principala gară din Koln (vest), informează dpa şi Reuters, citați de Agerpres.
O purtătoare de cuvânt a poliţiei a indicat că „se crede că o femeie a fost luată ostatică ori la McDonald’s, ori la o farmacie din apropiere”, menţionând că nu se cunosc deocamdată alte detalii.
„Autorul atacului a fost imobilizat. Femeia care era ostatică este rănită uşor şi primeşte îngrijiri medicale„, a transmis Poliţia germană, prin Twitter. „Autorul atacului este în stare gravă, necesită resuscitare şi a fost transportat spre spital„, a precizat Poliţia.
Potrivit revistei Focus, lângă gara din Koln ar fi fost trase mai multe focuri de armă. Purtătoarea de cuvânt a poliţiei a afirmat însă că nu există informaţii că s-ar fi deschis focul.
Nivelul de alertă se menţine ridicat în Germania, la aproape doi ani după atentatul din piaţa de Crăciun de la Berlin soldat cu 11 morţi, revendicat de Statul Islamic.