La 18 ani de la asasinarea tatălui ei, Alexandra Săhleanu a câștigat un proces cu rudele pentru moștenirea unui teren în comuna Cacica, județul Suceava. CANCAN.RO, SITE-UL NUMĂRUL 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă întregul fir al poveștii.
Alexandra Săhleanu a crescut fără tată. Tânăra avea 8-9 ani când Virgil Săhleanu a fost asasinat și a făcut terapie pentru a trece peste pierderea părintelui ei. Văduva liderului sindical nu s-a mai recăsătorit și nu a vrut banii asasinilor, deoarece erau ”pătați cu sânge”.
Acum, la 18 ani de la asasinarea lui Virgil Săhleanu, Alexandra Săhleanu și mătușa ei Valeria au câștigat un proces cu rudele pentru moștenirea unui teren în comuna Cacica, județul Suceava. Dosarul se află la al 8-lea termen de judecată, iar, conform deciziei magistraților, cele două au drept de proprietate asupra unei suprafețe de aproape 7.000 de metri pătrați. În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. (CITEȘTE ȘI: UN APROPIAT AL LUI VIRGIL SAHLEANU VORBESTE DESPRE CUM ERA CA SEF)
Liderul sindical Virgil Săhleanu a fost ucis în 2000. „Scenariul” asasinării liderului sindical ar fi fost realizat în 10 august 2000 în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București între Zdenek Zemek, Frantisek Priplata, Cătălin Ciubotaru și Victor Bălan. În perioada 27 august-1 septembrie locuința liderului sindical a fost supravegheată în permanență pentru a se afla cu aproximație orele la care Virgil Săhleanu venea și pleca de acasă, precum și dacă era însoțit.
În dimineața zilei de 7 septembrie, Claudiu Bahna și Ion Tofan l-au așteptat pe Săhleanu în scara blocului acestuia, iar în momentul în care liderul sindical se pregătea să iasă din bloc i-au aplicat mai multe lovituri, mai întâi cu pumnul, apoi cu cuțitul, în zonele vitale ale corpului. Victima a mai apucat să se târască până la ușa unui vecin, dar a murit în drum spre spital.
„Era un om foarte drept, un om foarte corect, era un om OK. Pentru unii era rău pentru că era cinstit. Ca orice om, mai ai discuții cu oamenii, în viață. Cât privește moartea lui, el nu avea de unde să știe că o să moara. Toți plecăm de acasă, însă nu știm dacă o să ne mai întoarcem. Din câte stiu, el nu a dat pe nimeni afară din serviciu. Oameni de genul ăsta, care au coloana vertebrală nu sunt buni pentru societate”, declara atunci Doru Alexandrescu, liderul filialei ieșene a Blocului Național Sindical pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
Rechizitoriul dosarului de crimă realizat de procurorii ieșeni arată că tragedia a început de la licitația Combinatului Metalurgic „Tepro” SA Iași. Firma Zelezarny Veseli, condusă de un lider al serviciilor secrete din Cehia, a fost declarată câștigătoare în ciuda faptului că a oferit un preț mai scăzut pentru o acțiune decât celălalt ofertant, Asociația Privat Tepro, formată din angajați ai societății. Licitația a avut loc pe 17 iunie 1998, acel moment constituindu-l începutul unui lung șir de proteste care încet-încet l-au adus în față pe liderul sindical Virgil Săhleanu.
Procesul asasinilor lui Virgil Săhleanu a început la Iași în noiembrie 2000, pentru ca, în februarie 2001, să fie strămutat la Judecătoria Satu Mare. În urma anchetei, s-a descoperit că în organizarea atentatului au fost implicați directorul de atunci de la Tepro, reprezentantul investitorului ceh Zelezarny Veseli și directorul firmei de pază Protect din Vaslui, firmă care asigura paza societății.
Procesul a durat cinci ani, iar la 2 iunie 2005, instanța supremă a pronunțat sentința finală în dosarul asasinării liderului sindical Virgil Săhleanu. Criminalii și autorii morali ai asasinatului au fost condamnați la un total de 98 de ani de închisoare. (VEZI ȘI: CE S-A ALES DE FAMILIA LUI VIRGIL SAHLEANU, LIDERUL DE SINDICAT ASASINAT IN 2000: “SOTIA LUI S-A …”)
Potrivit rechizitoriului, cetățeanul ceh Franmtisek Priplata (director al SC Movas Vaslui), Victor Bălan (directorul de la Tepro) și Cătălin Ciubotaru (directorul firmei de pază Protect din Vaslui) au fost acuzați de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și de instigare la infracțiunea de omor calificat, fiind condamnați la 8, 15 și respectiv 17 ani de închisoare.
Valentin Blăniță și Gelu Alexandru Spumă, șefi de filiale (Bârlad și Iași) în cadrul firmei de pază Protect, au fost acuzați de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni și complicitate la infracțiunea de omor calificat, fiind condamnați la câte 5 ani de închisoare. Cei doi asasini, Ioan Tofan și Claudiu Irinel Bahnă, au fost acuzați de omor calificat și condamnați la câte 23 de ani de închisoare. (CITEȘTE ȘI: CASA VADUVEI LUI SAHLEANU, CALCATA DE HOTI)