Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute pe stradă, în Costa Rica, miercuri seară (3 octombrie). Fostul ministru se afla cu bebelușul ei de 15 zile și cu iubitul ei, Adrian Alexandrov, la o cafenea, în momentul în care a fost săltată de autoritățile costaricane.
Elena Udrea a fost dusă la închisoarea de femei din San José, Costa Rica. Potrivit lui Cornel Tăbăcaru, un om de afaceri stabilit în Costa Rica, fosta șefă DIICOT și fosta blondă de la Cotroceni sunt foarte speriate. El a mai spus la TVR că Elenei Udrea i s-a cerut să „mulgă” lapte de la sân pentru a putea fi hrănit bebelușul ei.
Se pare că fostul ministru a întrebat în continuu de micuță. Eva Maria a rămas în casa Elenei Udrea, acolo unde au grijă de ea mama fostului ministru și Adrian Alexandrov. Iubitul Elenei Udrea a venit în Costa Rica pe 1 octombrie, atunci când s-au externat fostul ministru și Eva Maria.