Ieri seară, Bianca Drăgușanu a luat cina în compania unui om de afaceri chinez.(Vezi AICI imaginile). În timp ce ea a fost discretă și nu a publicat imaginea cu milionarul, acesta a postat spre miezul nopții pe Instagram două înregistrări de la masă. În timp ce superba blondă lua cina cu prietenii ei, Victor Slav cânta celebra melodie „În stație la lizeanu”, în emisiunea pe care o prezintă la Kanal D.
Victor Slav și-a ales această melodie, din repertoriul celebrei Azur, piesă după care a făcut un cover și Smiley alături de Damian Brothers. El a interpretat această melodie, în timp ce Bianca Drăgușanu avea o întâlnire nocturnă cu niște prieteni.
„Domnișoară, domnișoară
Ce program aveți diseară
Nu că nu l-aș ști prea bine
Există viață și departe de-aici
Domnișoară, domnișoară
Iar mă prinde ora cinci”, este refernul melodiei cântate de Victor Slav.„Am avut emoții”, a spus prezentatorul după prestația sa la „Vulturii de Noapte”.
Bianca Drăgușanu a ieșit în oraș ieri noapte, acompaniată de doi prieteni, dar și de un chinez foarte bogat. Bărbatul a postat spre miezul nopții pe Instagram Stories două înregistrări de la masă. Iar pe una dintre filmări a scris un mesaj în limba engleză: “I guess the curtain is up… I am ready. All about us. Soon (n.r.: Bănuiesc că s-a ridicat cortina… Sunt gata. Totul despre noi. În curând)”. (Citește și: Imaginile momentului în Romania: Bianca Drăgușanu și Victor Slav, din nou împreună! Gestul făcut de ziua fiicei lor, Sofia!)