Cripta fostului primar al Lugojului, Marius Martinescu, aflată în cimitirul de pe strada Făgetului, a fost distrusă de un incendiu în noaptea de miercuri spre joi.
Focul a distrus total mormântul, iar apropiaţi ai familiei susţin că incendiul ar fi fost fost provocat cu intenţie. “Se văd lovituri pe cruce, de baros probabil. Cineva a lovit-o cu putere şi a spart-o”, spun apropiații, conform lugojeanul.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Urgenţă Timiş susţin că nu există dovezi că focul a fost pus intenţionat. “Cauza probabilă este foc în spaţiu deschis, mai exact de la o lumânare. Noi nu avem indicii care să ne permită să afirmăm că ar fi vorba despre o faptă intenţionată”, a declarat Elena Megherea, purtător de cuvânt al ISU Timiş.
Marius Martinescu, fost primar al Lugojului, s-a stins din viață în urmă cu trei săptămâni, la un spital din Cluj, la vârsta de 67 de ani. În cariera sa politică, Martinescu a ocupat funcții precum cea de primar al Lugojului pentru trei mandate, dar și de consilier județean și de subsecretar de stat.