Cea mai puternică Dacia Logan de stradă a fost creată de români și e capabilă să se ia la întrecere chiar și cu mașini BMW sau Ferrari. Chiar dacă la exterior arată ca un Logan, la interior, întreaga parte tehnică a fost schimbată.
Dacia Logan care iese din fabrica de la Mioveni este o mașină de familie, cu motorizare cel mult medie, de la care nu poți avea prea multe pretenții. Cei care își cumpără Logan, fie sunt fideli mărcii Dacia, fie acesta e modelul pe care și-l permit sau îi avantajează în viața de zi cu zi. O mașină ieftină, cu performanțe acceptabile și cu piese relativ ieftine.
Dar, ce se întâmplă când vrei mai mult de la această mașină și ai toate mijloacele financiare și tehnice să transformi banalul Logan într-un bolid de raliu cum n-ai mai văzut?
Canalul de YouTube, La Garaj Show, a publicat la sfârșitul lunii august un VIDEO de prezentare a “celui mai puternic Logan de stradă din lume”. Este vorba despre o Dacia Logan modificată, care scoate până la 500 de cai-putere și atinge o viteză maximă de vreo 250 km/h.