Show-ul fenomen ”Exatlon” a demarat în trombă, aseară, începând cu ora 19.30, la Kanal D. Mirajul celor 100 000 Euro îi atrage ca un magnet pe concurenți, iar tensiunile nu au întârziat să apară. Coechipierii nu se cunosc încă foarte bine, contactul cu adversarii nu este nici pe departe facil, iar testarea propriilor abilități fizice și psihice are ca urmare și o creștere accentuată a nervozității.
Remarcată încă de la început datorită implicării și punctelor pe care le-a adus echipei ”Faimoșilor”, Cristina Nedelcu, multiplă campioană mondială, europeană și națională la gimnastică aerobică, a fost considerată de către colegi drept cea mai bună variantă în al doilea meci, jocul bonus.
Cristina Nedelcu a reușit să obțină un timp mai bun decât al adversarei sale, Ana-Maria Otvoș, ajungând de cele mai multe ori prima la obstacol, dar cu toate acestea le-a reproșat coechipierilor că strategia de a o desemna pe ea a fost greșită. Explicația? Concurenta nu se simte deloc sigură în momentele de final ale traseului.
Pierzând puncte importante în fața adversarei din echipa ”Războinicilor”, Cristina Nedelcu a izbucnit, luându-și coechipierii prin surprindere: “V-am spus că degeaba trimiteți cel mai rapid om pe traseu. Trebuie să învățam să facem strategia…”
Rămâne de văzut dacă echipa ”Faimoșilor” a tras concluziile care se impuneau după această primă sincopă și dacă strategia viitoare va avea sorți de izbândă în fața unei echipe a ”Războinicilor” care a obținut, ieri, primele victorii.
Cristian Lisandru