O femeie a murit și alte două persoane au fost rănite, după ce două mașini s-au ciocnit, joi dimineața, pe DN2 (E85), în zona localității Comișoaia, din județul Buzău.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că din cauza unei coliziuni între două autoturisme, traficul rutier pe DN2 (E85) Buzău – Râmnicu Sărat este la această oră întrerupt pe ambele sensuri în zona localităţii buzoiene Comisoaia (comuna Zărneşti).
Potrivit primelor informații primite din partea Poliției Buzău, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, iar șoferul din celălat vehicul era băut. O femeie care se afla în vehiculul care nu a acordat prioritate a murit, iar șoferii celor două mașini au fost duși la spital.
„Un bărbat de 59 ani din Râmnicu Sărat, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns de pe un drum lateral pe DN 2 E85 fără a acorda prioritate de trecere unui alt autoturism, care circula de la Buzău către Râmnicu Sărat şi era condus de un râmnicean în vârstă de 33 de ani. În urma impactului dintre cele două autoturisme a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi decesul pasagerei din primul autoturism, în vârstă de 56 de ani. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, în cazul şoferului în vârstă de 33 de ani a rezultat o concentraţie alcoolică de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a spus Mihail Drăghiciu, purtătorul de cuvânt al Poliției Buzău.
În acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.