Un bărbat a murit, miercuri, în județul Timiș, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timis a fost anunțat cu privire la producerea unui accident feroviar între localitățile Comloșu Mare și Teremia Mare in care a fost implicat trenul regio 16151 și un autoturism. La fața locului s-au deplasat două echipaje dintre care o autospeciala de descarcerare și o ambulanță SMURD, unde au constatat că în urma evenimentului a rezultat o victimă.
În continuare s-a acționat pentru descarcerarea persoanei prinse în autoturism și acordarea primului ajutor medical victimei. Medicul aflat la fața locului a constatat decesul persoanei, potrivit ISU Timiș, anunță stiripesurse.ro.