Simona Trașcă se ține bine, chiar dacă anii au trecut, ușor-ușor, peste ea. Vedeta care a bifat la 1 ianuarie 37 de primăveri și-a etalat formele zilele acestea, pe litoralul românesc, evident, la Mamaia! Și-a scos în evidență tatuajele, multe, de altfel, dar și fizicul pe care a reușit să și-l păstreze, așa, ca-n tinerețe. Ei, acum ușor ”pufos”, dar … CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezintă îmagini exlusive cu Simona în toată splendoarea, la mare, luptându-se cu valurile.
Simona Trașcă a apărut în urmă cu peste 15 ani pe ”sticlă” și, cu timpul, a urcat în ierarhia celebrităților mondene. A avut relații controversate, cu scandaluri, dar femeia ajunsă acum la 37 de ani țintește la o viață mai puțin palpitantă, așa cum tinerețea, de regulă, o cam cere. Simona Trașcă a descins la mare, pentru că e final de vară, și cine știe dacă toamna, care e pregătită să ”muște” peste câteva zile, nu-i va pune piedică!
CITEȘTE ȘI: DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ ÎN DOSARUL BĂTĂII DIN HERĂSTRĂU. AGRESOAREA SIMONEI TRAȘCĂ VA FI…
Vedeta și-a rezervat șezlongul, a amplasat bagajul acolo și, imediat, a dat fuguța în valurile mării. Și-a luat cu ea spray-ul împotriva insolațilei sau a razelor ”cancerigene” emise de Soare, a pulverizat și… Valurile peste ea. S-a așezat în genunchi, în buza plajei, și a fost ”lovită” de apa sărată a mării, care se sparge la mal! Simona a trăit intens momentul. I-a plăcut, teribil. Și-a arătat și tatuajele, care au atras privirile celor de pe lângă ea. Și fundulețul, acum, ceva mai pufos… Norocoșii! După ce s-a bălăcit, Simona Trașcă s-a retras pe șezlong, pentru o odihnă sub razele soarelui.
Simona Trașcă a trăit clipe de groază în vara anului trecut. Fosta asistentă TV nici nu-și imaginase ce avea să urmeze la scurt timp după ce a fost implicată într-o dispută cu o altă femeie, chiar în localul în care petreceau.
CITEȘTE ȘI: SIMONA TRAȘCĂ S-A PUS ÎN POZIȚII INTERZISE PESTE NOUL EI IUBIT, PE O PLAJĂ DIN MAMAIA!
După o discuție aprinsă pe care au avut-o într-un restaurant, cele două au dat iar nas în nas pe aleea din fața localului. Au fost câteva cuvinte aprinse, apoi bruneta a apucat-o pe Simona de obraz și scuturat-o rău. A ieșit bătaie în toată regula. Intervenția bodiyguarzilor a făcut ca spiritele să se fcalmeze. Simona a făcut, totuși, plângere penală.
“Era posedată acea femeie. Nu aş fi depus niciodată plângere dacă s-ar fi bătut parte în parte cu mine. Dar doi bărbaţi mă ameninţau că-mi sparg faţa dacă mă apăr. Nu am putut riposta. A sărit pe mine şi m-a lovit în repetate rânduri. Nici acum nu-mi vine să cred ce am păţit. M-am dus la baie pentru că bluza mea fusese arsă cu ţigara. Sunt foarte şocată, am dormit doar o oră. Am venit la Poliţie, voi depune o plângere penală. Sunt super-șocată. Iniţial, m-am dus la baie. Discutam cu prietena mea şi a sărit o fată pe mine. M-a acuzat că o calc. I-am spus că nu am cum să fac asta pentru că nu mă mişc. A început să sară pe mine, să mă acuze că mă cred vedetă, că trebuie să mă cunoască ea pe mine… Am prins-o de mâini când am văzut că nu se potoleşte. Am fost înjurată de morţi, acela a fost momentul când i-am răspuns pentru că fratele meu nu mai este. A venit, apoi, bărbatul ei şi un bodyguard… În fine… M-am dus, apoi, la baia staff-ului, după care la mine la masă. Am mai stat acolo încă trei ore, după care am plecat împreună cu prietena mea, Cristina. Ei m-au urmărit, au aşteptat să ies din club. Ea a sărit la bătaie, i-am spus să înceteze că nu vreau scandal. Bărbatul ei îmi spunea, printre dinţi, că o să-mi spargă faţa şi dinţii dacă mă apăr. M-a tras de păr, m-a trântit pe jos, mă doare capul de nu mai pot. Mă voi duce şi la IML. Sunt julită pe cot. Soţul ei şi încă un prieten m-au ameninţat că mă vor rupe cu bătaia dacă ripostez. Chiar vreau să ştiu ce a avut această femeie cu mine”, a spus atunci Simona Traşcă.
Agresoarea Simonei nu a pățit nimic, S-a renunțat la urmărirea penală a acesteia. Trașcă a fost șocată, atunci, de decizia magistraților.
”Nu pot să cred că au decis așa ceva! Au avut toate probele, inclusiv imagini și martori care demonstrau că am fost agresată! Dacă se schimbau rolurile și eu deveneam agresoare în acest caz, cu siguranță eu aș fi fost pedepsită. Nu este normal!”, a declarat Simona Trașcă pentru CANCAN.RO.