„Un joc în care punctele erau importante pentru ambele echipe şi în care ambele formaţii au resimţit preasiunea. Era dificil, pentru că riscam să ne rupem de celelalte echipe, dar acum avem 7 puncte şi suntem ceva mai liniştiţi, în grupul echipelor bine clasate. La Chiajna am pierdut dar nu am făcut un joc rău, astfel că existau premise promiţătoare pentru acest meci. Campionatul e lung, aşa cum am spus şi după victoria cu Sepsi, astfel că trebuie să muncim în continuare!Am fost echipa cu cele mai puţine goluri marcate pana în acest meci, e bine că nu am primit gol şi peste tot, indiferent de numele adversarului, încercăm să jucăm. Atât cât putem şi facem ce ştim la ora jocului. Ne bucurăm că Tsoumou a marcat, dar ne aşteptăm de la toţi ceilalţi să o facă. Tătar e un bun executant, a marcat un gol frumos. Baieţii au înţeles importanţa meciului şi îi felicit. La Chiajna am jucat bine dar nu am marcat. De multe ori statistica nu spune totul. Jucăm bine, pasăm, dar pentru mulţi rezultatul final dictează. Trebuie să menţinem acest joc bun şi să începem să concretizam ocaziile pe care ni le creăm. Sunt convins că Dinamo nu se teme de noi pentru că este un club foarte mare, dar nici noi nu ne temem de vreun adversar. Mergem să jucăm fotbal!” a declarat Alexandru Pelici.
După acest joc, FC Hermannstadt a acumulat 7 puncte şi este pe locul 4 la egalitate perfectă cu Concordia Chiajna.