Un om a murit şi alţi trei au fost răniţi, vineri, în urma unui accident rutier produs pe DN 13A, în localitatea harghiteană Bisericani, scrie agerpres.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, din primele cercetări a reieşit că accidentul a fost provocat de un tânăr de 20 de ani, din localitatea Bisericani. Se pare că acesta, în timp ce circula către Odorheiu Secuiesc, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus un şofer de 44 de ani, din localitatea Ungheni, judeţul Mureş.
„Din accident au rezultat decesul primului conducător auto, rănirea gravă a numitei S.O. de 69 de ani şi rănirea uşoară a numitei D.O. de 43 de ani şi a minorului D.R. de 12 ani, toţi pasageri în cel de-al doilea autoturism”, a precizat reprezentantul IPJ Harghita, potrivit stiripesurse.ro.
Conform aceleiaşi surse, poliţiştii efectuează cercetări în acest caz pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.