Ninja Warrior, de pe Pro TV, este singura emisiune din curentul „Exatlon” filmată în România, mai exact în comuna 1 Decembrie, la câțiva kilometri de București. Celelalte două show-uri bazate pe competiții sportive – Exatlon, de pe Kanal D și Ultimul Trib, de pe Antena 1 – vor fi filmate pe alte continente. Mai exact în Republica Dominicană, respectiv în Madagascar.
Paginademedia.ro a fost pe platourile construite pentru Ninja Warrior și ne araă câteva imagini, alaturi de detalii despre locul de filmare al emisiunii.
Filmarile – care au inceput deja – au loc in aer liber. Noaptea. De ce? Din cel putin doua motiv:
*Traseul show-ului presupune instalatii de mari dimensiuni, ceea ce inseamna cladiri foarte mari pentru a le gazdui. O varianta luata initial in calcul a fost cladirea principala de la Romexpo, dar si aceasta s-a dovedit prea mica.
*Sistemul de lumini foarte complex al show-ului face imposibila filmarea in plina zi. Noaptea, iluminarea platoului poate fi controlata.
Punctul culminant al traseului este un turn, înalt de 24 de metri. Potrivit reprezentanților Pro TV, concurenții trebuie să îl escaladeze în proba finală a competiției, pe o frânghie, în maxim 30 de secunde.
Suprafața de 15.000 de metri pătrați este construită din fier, oțel și mai multe bazine cu apă, după cum reprezentanții postului au spus în același comunicat de presă, în urmă cu trei săptămâni. „Pentru ridicarea platoului de filmare Ninja Warrior România, constructorii vor folosi peste 150 de tone de fier și oțel, dar și 350 de tone de apă.”
Alte detalii tehnice:
Costi Mocanu, Daniel Nițoiu și Raluca Aprodu, cei trei prezentatori, comentează probele din competiție dintr-un al doilea turn, mai mic, care este poziționat într-unul colțurile platoului.
Raluca Aprodu coboară din turn în timpul probelor, foarte aproape de suprafața de joc a concurenților, unde susține familiile acestora pe parcursul traseului.
Filmările au început în urmă cu aproximativ o săptămână, iar show-ul a fost deja anunțat pentru grila de toamnă a postului.