Deputatul Miron Ignat a murit la vârsta de 76 de ani, în Constanța, orașul său natal. El era reprezentantul Comunității Ruşilor Lipoveni din România (CRLR) din anul 2000.
Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (CRLR) transmite regrete la moartea deputatului Miron Ignat, reprezentantul acestei minorităţi în Parlament, şi spune că acesta a fost un foarte bun diplomat şi strateg, reuşind să consolideze şi să dezvolte organizaţia.
„Personalitate marcantă a Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, Miron Ignat a fost un om de mare caracter, de o inteligenţă remarcabilă, un foarte bun diplomat şi strateg, reuşind să consolideze şi să dezvolte organizaţia la nivel naţional. A avut o imensă contribuţie la promovarea valorilor ruşilor lipoveni până în ultima clipă de viaţă, luptând pentru întărirea valorilor tradiţionale, culturale şi spirituale. Datorită implicării sale active a fost posibilă atât construirea unor lăcaşe de cult ortodoxe de rit vechi şi reabilitarea multor altora, cât şi înfiinţarea a numeroase centre culturale locale. Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România îşi exprimă imensul regret şi aduce sincere condoleanţe familiei îndurerate în aceste zile triste. Pentru noi toţi, trecerea în nefiinţă a domnului deputat Miron Ignat este o mare şi grea pierdere! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!”, afirmă reprezentanţii Comunităţii Ruşilor Lipoveni într-un comunicat transmis AGERPRES.
Miron Ignat s-a născut pe 24 august 1941, în Ghindăreşti, judeţul Constanţa şi a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Comerţ şi Institutul Bancar Român din Bucureşti. A fost ales deputat, reprezentând Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, începând cu anul 2000. Din 2004 a fost ales în funcţia de preşedinte al CRLR, pe care o va deţine până în 2016. Şi-a continuat activitatea în cadrul CRLR ca membru al Consiliului Director şi în Consiliul Minorităţilor Naţionale.
A fost membru al Biroului permanent din Camera Deputaţilor, fiind ales chestor, şi a făcut parte din Comisia permanentă pentru buget, finanţe şi bănci. Era membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Regatul Belgiei şi preşedinte al Grupului de prietenie cu Republica Belarus, membru al Grupului de Rugăciuni din Palatul Parlamentului.