Înaintea duelului din manșa secundă a turului III preliminar al Europa League cu campioana Armeniei, Alashkert, atât Toni Conceicao, tehnicianul formației campioane cât și Iuliu Mureșa, președintele clubului a recunsocut că pentru ardeleni rețeta financiară pe care eventuala calificare în grupele Europa League contrază foarte mult.
„Pentru noi este importantă, nu doar pentru bani, fotbalul înseamnă cluburi, antrenori, jucători, rezultate dar şi partea financiară. Dacă reuşim să îmbinăm ambele lucruri, cu atât mai bine. Este un principiu pe care îl avem, să credem că vom reuşi să ne calificăm în play-off, apoi vom încerca să ajungem şi în faza grupelor”, a declarat Antonio Conceicao, antrenorul principal al CFR Cluj, completat și de Iuliu Mureșan: „Sunt 10 milioane care prind bine la oricine. Nici Real Madrid sau Manchester nu cred că refuză 10 milioane de euro. Sunt bani care vin în urma muncii jucătorilor şi a antrenorilor. E un regret că nu am rămas în Champions League, mai ales că Malmo a fost eliminată, dar ce a fost nu mai putem schimba”.
Pentru a lua potul de 10 milioane de euro, CFR Cluj trebuie să treacă de Alashkert după care în play-off să câștige cu învingătoarea dintre Legia Varşovia şi Dudelange.
Meciul retur dintre CFR Cluj și Alashkert va avea loc astăzi, de la ora 20:00 pe terenul stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, duelul fiind în direct la Look TV.
Partida se reia de la 2-0 pentru CFR Cluj!