Patru surori, cu vârste între 8 şi 20 de ani, din comuna Sălard, Bihor, au ajuns sâmbătă la spital, victime ale unui şofer inconştient. Fetele erau pe trotuar, în faţa sediului Poliţiei Rutiere, când un tânăr de 20 de ani, care a pierdut controlul maşinii din cauza vitezei exagerate, le-a izbit din plin.
Toate cele patru fete au fost rănite grav, două dintre ele fiind târâte sub maşină câţiva metri şi apoi eliberate de echipajele de salvatori. Ele au fost transportate de urgenţă la spital, de echipajele SMURD şi ale Ambulanţei, scrie ebihoreanul.ro.
Cea mai grav rănită este o fetiţă de 12 ani, căreia medicii au fost nevoiţi să îi amputeze o gambă. Sora ei de 20 de ani are un traumatism cranio-cerebral minor şi o contuzie toracică, fetița de 8 ani are un traumatism cranio-cerebral, un traumatism cranio-facial şi plăgi, iar cea de-a patra fată, în vârstă de 14 ani, are un traumatism cranio-cerebal minor cu escoriaţii. Accidentul s-a produs în jurul orei 12.20. Fetele mergeau liniştite pe trotuar, când au fost spulberate de şoferul unui Ford Galaxy înmatriculat Polonia.
Potrivit subcomisarului Alin Gherman, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Oradea, care a făcut cercetările la locul accidentului, şoferul circula în Piaţa Emanuil Gojdu, dinspre Cantemir spre Calea Clujului. „În curba la dreapta, în apropierea giraţiei, nu a adaptat viteza de deplasare la un carosabil umed, a pătruns pe trotuar, unde a lovit în plin un grup format din patru persoane. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a celor patru victime”, a declarat Gherman.
Având viteza prea mare în curbă, şoferul n-a mai putut controla autovehiculul, lovindu-le pe fete, apoi un indicator rutier şi oprindu-se câţiva metri mai departe, între maşinile parcate în faţa sediului Poliţiei Rutiere.
Impactul a fost atât de violent, că o fetiţă de 12 ani, cu fractură deschisă la oasele picioarelor, a rămas imobilă pe trotuar, sub privirile îngrozite ale martorilor, iar alte două surori ale ei – cea de 20 de ani şi cea de 8 ani – au fost captive sub maşină, fiind scoase de echipajele de salvare. De asemenea, ghiozdanele colorate pe care fetele le aveau în spate şi încălţămintele lor au fost împrăştiate în jur, iar pe caldarâm erau urme de sânge.
Şoferul vinovat nu consumase alcool şi avea permis de conducere valabil. În vârstă de 20 de ani, el este orădean de etnie romă şi nu a fost rănit în urma impactului. De altfel, imediat după ce a provocat accidentul, în jurul sediului Poliţiei Rutiere şi-au făcut apariţia zeci de ţigani. Când însă mai mulţi poliţişti au împânzit zona, ţiganii s-au dispersat, discret. Şoferul, însă, a fost dus în sediul Poliţiei Rutiere, pentru a nu provoca reacţii violente din partea orădenilor care au fost martorii accidentului. „Mai bine murea el”, a strigat o femeie care a văzut impactul şi a mărturisit BIHOREANULUI că scena a fost îngrozitoare.
Cele patru fete locuiesc, alături de părinţi, în satul bihorean Sălard. La locul accidentului au ajuns rude ale lor, care, printre lacrimi, se întrebau de ce o astfel de tragedie a trebuit să aibă loc. „Erau praf, săracele de ele”, a povestit o femeie, rudă cu cele patru surori, şi care a ajuns la locul accidentului cât încă salvatorii le acordau primul ajutor.