Oficialii municipiului Hunedoara au anunțat că Ovidiu Luca, poliţistul local din Hunedoara care a salvat viaţa unei femei a murit la numai 48 de ani.
A murit unul dintre cei mai apreciaţi poliţişti locali din Hunedoara, Iulian Ovidiu Luca (48 de ani), devenit cunoscut după ce a salvat de la moarte o femeie care intenţiona să se sinucidă. În toamna anului 2013, poliţistul local din Hunedoara a urcat pe acoperişul unui bloc cu zece etaje din Hunedoara, de pe care femeia ameninţa că se va arunca în gol. Hunedoreanca, mamă a unui copil, a fost la un pas să se sinucidă, dar a fost împiedicată de poliţist, care a imobilizat-o la timp, strângând-o în braţe cu putere şi trăgând-o de pe bordura acoperişului. (VEZI ȘI: EL ESTE POLIȚISTUL MOTOCICLIST UCIS ÎN ACCIDENTUL DE PE DN 71. MANUEL UNGUREANU AVEA DOI COPII, CEL MAI MIC DE DOI ANI)
Pentru că şi-a riscat viaţa pentru a o salva pe hunedoreancă, Ovidiu Luca a fost premiat, simbolic, de comunitate, în cadrul campaniei civice „Premianţii fără premii”. (VEZI ȘI: POLIȚIST DIN DÂMBOVIȚA OMORÂT DE UN ȘOFER CARE A INTRAT PE CONTRASENS!)
”Ovidiu Luca a lucrat 13 ani în cadrul Poliţiei Locale din municipiul Hunedoara, iar din luna mai a acestui an s-a pensionat pe caz de boală. Ovidiu Luca a fost un bun coleg şi prieten, un angajat model, unul dintre oamenii cu care municipiul Hunedoara se mândreşte, un om şi un poliţist valoros, demn de consideraţie.”, a informat Primăria Hunedoara.