Tehnicianul suedez a dezvăluit la conferința de presă tactica câștigătoare cu care i-a surprins pe ardeleni și le-a anulat acestora orice șansă de a ajunge la poartă, CFR nereușind să expeedieze în 90 de minute nici măcar o singură dată balonul pe spațiul porții echipei sale.
„Jucătorii au arătat o disciplină incredibilă, au respectat planul tactic şi au muncit din greu pentru acest rezultat. Am avut şase şuturi, din care patru pe poartă. Ei zero. Am meritat victoria, chiar dacă ultimele 20 de minute au fost grele pentru noi. Am arătat determinare şi îi felicit pe jucători. Am fost montaţi din primul minut, am avut atitudinea pe care mi-o doresc. Puteam să facem chiar 2-0, dar suntem mulţumiţi. E un rezultat care ne dă mare încredere. Obiectivul e calificarea şi pentru a ajunge în turul următor avem nevoie să facem un meci bun şi în retur. În finalul partidei a fost pusă presiune mare pe noi, dar ne-am descurcat bine. Sper să fim la fel de organizaţi şi determinaţi şi în retur. O să ne revină probabil şi Bachirou, lucrurile arată bine. Când te pregăteşti pentru un meci la un asemenea nivel, nu ştii ce îţi va rezerva adversarul. Important e că noi ne-am făcut jocul, am intrat încercând să ne impunem stilul şi am reuşit. Au mizat mult pe mingi lungi şi dueluri bărbăteşti, lucru care ne-a convenit. Ştiam că fazele fixe sunt punctul lor forte, dar nu le-am oferit multe oportunităţi”, a declarat Uwe Rösler, teehnicianul echipei Malmo.
Dacă va trece de CFR Cluj, în turul doi, gruparea suedeză va întâlni învingătoarea dintre Ludogorets (Bulgaria) şi Videoton (Ungaria). Dacă va fi eliminată din Champions League de campioana României, Malmo va juca în turul 3 din Europa League cu învingătoarea dintre Sutjeska (Muntenegru) şi Alashkert (Armenia).