Cadavrul unei femei din Ploiești care a murit, cel mai probabil, în urmă cu un an a fost găsit de un bărbat din județul Dâmbovița, care a intrat în locuință acesteia pentru a fura. Speriat, omul a anunțat Poliția.
Reprezentanții Poliției Prahova au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat din Dâmbovița s-a dus la polițiștii din Moreni și i-a anunțat că ar fi intrat într-o locuință din Ploiești, cu intenția să fure, dar a găsit în casă o femeie moartă.
“În casa respectivă a găsit cadavrul unei persoane. În baza acestei sesizări, s-a constituit o echipă operative care s-a deplasat la fața locului și a găsit cadavrul unei femei. Cadavrul a fost transportat la SML”, au spus reprezentanții Poliției Prahova.
Pompierii au fost solicitați să deschidă ușa locuinței.
“A fost găsită o femeie decedată de aproximativ 12 luni. A fost găsit și câinele lângă persoana decedată, și el mort”, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
Vecinii femeii în vârstă de 41 de ani care a fost găsită moartă în locuința de pe strada Horia, din Ploiești, au declarat că nu au mai văzut-o pe aceasta de mult timp, iar cutia poștală a femeii era plină de scrisori.
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și tentativă de furt în acest caz.