Un român din Suedia a „deschis” trend-ul cu numerele de înmatriculare „M**e PSD”! Alți doi români din Diaspora, unul din Belgia, iar altul din Marea Britanie, i-au urmat exemplul. Șoferul din Suedia a fost oprit de către polițiștii de la noi din țară, însă a scăpat fără nicio amendă, întrucât mașina este înmatriculată legal în țara în care s-a stabilit.
Suedia permite înregistrarea de plăcuţe de înmatriculare personalizate, în schimbul unei taxe de aproximativ 640 de euro. Plăcuţa nu trebuie să aibă mai mult de şapte caractere şi are o valabilitate de zece ani, putând fi transferată pe o altă maşină. Se pare că și în alte țări este aceeași lege. Doi români din Belgia și Marea Britanie au făcut același gest și au postat imaginile pe internet. Imaginile s-au viralizat rapid pe rețelele de socializare. Părerile au fost împărțite, la fel ca și în cazul șoferului din Suedia, care a fost oprit în trafic de nenumărate ori de când a ajuns în România.