Gică Hagi, managerul general și totodată antrenorul principal al Viitorului a ținut să-și avertizeze elevii că în ciuda victoriei din tur, meciul de astăzi nu va fi ușor.
„Am jucat doar prima repriză. Avem un rezultat foarte bun, dar urmează a doua. Nu înseamnă că o vom trata ușor. Trebuie să fim atenți, mai ales la fazele fixe. Nu trebuie să avem parte de surprize. Încă nu am câștigat nimic. E obligatoriu să trecem de acest tur. Nu cred că vor fi multe schimbări în echipă. Vreau continuitate. Le-am spus jucătorilor să mă oblige, prin ce fac la antrenamente, să fac schimbări în echipă. Trebuie să ne gândim serios la campionat. Vom avea meciuri din trei în trei zile”, a declarat Gică Hagi.
La rândul lor, jucătorii „Regelui” sunt convinși că simpla lor prezență pe teren nu va rezolva ecuația partidei.
„Mi s-a părut o echipă agresivă, bine organizată și greu de desfăcută. Nu o să fie ușor să le dăm iar goluri. În tur au arătat că sunt masivi și au aruncat multe mingi în careu, la fazele fixe. Trebuie să tratăm jocul serios și obținem victoria”, a declarat Vlad Achim, completat de Ionuț Vână: „Avem experiența din anii trecuți. Asta ne ajută. Suntem obligați să câștigăm și să trecem de acest tur. Calificarea nu e jucată, chiar dacă am câștigat acolo. Trebuie să fim concentrați și să batem”.
Duelul dintre Viitorul și Racing Luxembourg va avea loc astăzi de la ora 18:00, meciul fiind transmis în direct de TVR 1.