După ce a revenit din Spania, Raț a jucat în ultimele luni la ACS Poli Timișoara, echipă cu acre a retrogradat în liga secundă. Cu toate că nimeni nu se aștepta la acest anunț, Răzvan Raț a decis să agațe ghetele în cui, declarând că nu mai are nicio motivație ca fotbalist.
„Cred că e cazul să pun punct! V-am mai spus cred și ultima dată când am fost aici că îmi e foarte greu să-mi găsesc motivația și cred că e mai bine așa. Sunt într-un moment în care cred că trebuie să mă retrag. Nu este o ţintă să-mi organizeze FRF un meci de adio de la echipa naţională. Asta nu înseamnă că marcarea în vreun fel a retragerii mele m-ar deranja. Pentru mine, cei care mă cunosc ştiu foarte clar asta, echipa naţională a însemnat enorm. E ceva imens pentru orice jucător. Eu nu cred ca există un copil care atunci când se apucă de fotbal să nu aibă visul să îmbrace tricoul echipei naţionale. Aşa a fost şi cu mine, iar visul l-am retrăit de 113 ori. Am primit o plachetă la meciul 100”, a declarat Răzvan Raț la Digi Sport.
Răzvan Raţ este românul care a adunat cele mai multe prezenţe în meciurile din UEFA Champions League, 57, iar sub tricolor a strâns 113 prezențe. În carieră, Raţ a strâns nu mai puţin de 20 de trofee, dintre care
7 campionate al Ucrainei, 5 Cupe ale Ucrainei, 4 Supercupe ale Ucrainei, 2 titluri cu Rapid și o Cupă a României cu Rapid.