Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la Bruxelles, după Summitul NATO, că România va trimite mai mulţi soldaţi în Afganistan anul viitor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România a obţinut două lucruri foarte importante la summitul NATO de la Bruxelles, respectiv un centru de comandă operaţional şi îmbunătăţirea statutului brigăzii multinaţionale.
„Încă din 2016 de la summitul de la Varşovia noi a încercat să consolidăm Flancul estic, această încercare am făcut-o împreună cu ceilalţi de pe Flancul estic. (…) În acest an, în acest demers de întărire a prezenţei pe Flancul estic am obţinut două lucru foarte importante: un centru comandă de trei stele – un centru de comandă operaţional, între nivel tactic cel mai de jos şi strategic cel mai înalt. (…) Am obţinut o îmbunătăţire a statutului brigăzii multinaţionale pe care am înfiinţat-o, care a căpătat un statut permanent”, a spus şeful statului, la sediul NATO.
De asemenea, Iohannis a declarat că le-a transmis aliaţilor NATO că România va creşte, anul viitor, numărul de personal în Afganistan la peste 950 de militari, jandarmi şi personal civil.
„Noi ne-am angajat prima dată în CSAT şi astăzi am transmis aliaţilor că vom creşte numărul de personal în Afganistan de la cât avem acum – 770 şi ceva de oameni, în special militari, – la peste 950 anul viitor, care vor fi şi militari, şi jandarmi, şi personal civil. Este o creştere însemnată pentru România, dar ea se întâmplă în condiţiile în care noi am înţeles demult şi suntem convinşi că NATO nu este doar despre a primi securitate, ci şi despre a da securitate, despre a fi un factor de securitate în regiunea în care ne aflăm”, a spus Iohannis, potrivit rtv.net.
El a subliniat că prezenţa României şi a celorlalţi aliaţi în Afganistan are loc în baza articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic.
„Noi am înţeles care este rolul nostru, îl jucăm cu mare seriozitate şi soldaţii noştri sunt foarte-foarte apreciaţi în Afganistan şi pot să spun ca şi preşedinte că sunt mândru de ei”, a punctat Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis se află de miercuri la Bruxelles, unde a participat la Summitul Alianţei Nord-Atlantice. Joi, şeful statului a participat la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de Şefi de Stat şi de Guvern cu parteneri operaţionali „Resolute Support”.