Vreme de 16 ani, Marius Emil Constantin a trăit pe străzi și în gări. Pe mama nu și-o mai amintea, iar în dreptul tatălui este o liniuță. Întreaga lui poveste cu adevărat impresionantă o va spune astăzi, de la ora 14.00, la ”Totul pentru dragoste”, emisiune prezentată de Mirela Vaida la Antena 1.
„Era 26 decembrie 1990 și aveam opt ani. Îi făcusem pe 21 decembrie. Mama mea mi-a zis că mergem să mâncăm o prăjitură și am ajuns în gara din Timișoara. M-a lăsat acolo și a plecat, iar eu am rămas așteptând să apară cu prăjitura și sucul. Când doi polițiști au venit la mine și m-au întrebat cum mă cheamă le-am zis că Marius. Atât. Nu știam unde locuiam. Pe mine în acte mă chema Emil Constantin, dar mi se zisese Marius. Eu doar atât știam”, povestește el în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste” de la Antena 1.
Astăzi, la 35 de ani, copilul străzii, așa cum îl știu mulți, este un om împlinit, tată fericit și un soț iubitor. Spune că mereu a crezut în Dumnezeu și că iubește viața care, chiar dacă este grea, este și foarte frumoasă.
„Am cerșit, nu am avut ghete, umblam desculț, am trăit în gară și pe străzi. Am îndurat multe, dar mereu Dumnezeu a fost cu mine. Eram și bucuros și trist, și flămând de multe ori, dar mereu am crezut că Dumnezeu va face ceva și mă va ajuta!”, mărturisește bărbatul.
Cum a reușit Marius Emil Constantin să treacă peste dramele din viața sa și să ajungă omul care este astăzi, telespectatorii vor afla de la ora 14.00, la Antena 1.