Bărbatul din Miercurea Ciuc, dispărut din stațiunea Costinești, unde venise în vacanță cu familia, a fost găsit de polițiști, după două zile, în Eforie. Oamenii legii îl audiază, miercuri, pentru a afla ce s-a întâmplat cu bărbatul și dacă a fost victima vreunei agresiuni.
Adalbert Mate a sosit în data de 9 iulie în Costinești, împreună cu soția, fiica și nepoata sa, urmând să se cazeze la o unitate din stațiune. Pentru că în acel moment camera în care urma să fie cazați nu fusese încă pregătită, cei patru au mers să se plimbe pe faleză. Bărbatul a plecat să caute o toaletă, iar acela a fost momentul în care a fost văzut ultima oară de familie.
Omul a fost găsit de o patrulă din cadrul Poliției orașului Eforie, în stare bună și a fost dus la sediu pentru a fi audiat. Oamenii legii încearcă să afle ce s-a întâmplat cu Mate în cele două zile în care nu a fost de găsit și dacă în acest interval a fost victima vreunei agresiuni.
Deocamdată nu se știe ce s-a întâmplat cu el deoarece nu cunoaște limba română, urmând să fie audiat în prezența unui translator.
La finalizarea acestora, Adalbert Mate va fi încredințat familiei.