Au trecut mai bine de două luni de când și-a pierdut fiul, iar Nelu Ploieșteanu a luat o decizie radicală. Artistul vrea să se mute cu soția lui.
Moartea fiului lor i-a făcut pe Nelu Ploieșteanu și pe soția lui să se apropie. Cei doi încă își caută puterea să treacă peste pierderea suferită, iar acum Nelu Ploieșteanu a luat o decizie radicală. Fiul lor nu a vrut să moară până când părinții lui nu s-au împăcat. Acum, la mai bine de două luni de la evenimentul trist, Nelu şi Elena Ploieșteanu vor să se mute împreună. (CITEȘTE ȘI: SOȚIA LUI NELU PLOIEȘTEANU I-A FĂCUT O PROMISIUNE ÎNFIORĂTOARE FIULUI EI, ÎNAINTE SĂ FIE ÎNGROPAT: “PUIUL LU’ MAMA, DESCHIDE OCHIȘORII”)
„Copilul meu a trăit datorită soţiei mele care l-a îngrijit. Am făcut cumpărături pentru parastas şi soţia mea ziceai că este în altă lume. Ea nu a mai fost la film, la o nuntă, în oraş în 30 de ani. Nu a ieşit nicăieri, cu mâna pe inimă spun. Mă costau 40-45 de milioane medicamentele băiatului pe lună. Noi mergeam în fiecare săptămână la spital, indiferent dacă erau bine sau nu. Băiatul nu a vrut să plece până nu m-am împăcat cu soţia. Vreau să mă mut cu soţia mea.”, a mărturisit Nelu Ploieșteanu.
Mihăiță s-a născut perfect sănătos, dar un vaccin făcut greșit l-a lăsat paralizat la vârsta de doar două luni. Fiul lui Nelu Ploieșteanu suferea detetrapareză spastică și encefalopatie. (Citete și: CE SCRIE PE CERTIFICATUL DE DECES AL FIULUI LUI NELU PLOIEȘTEANU)
„El, la o lună și jumătate, a făcut un vaccin, nu știu să vă spun ce vaccin, că era altă schemă atunci…, i-a făcut acel vaccin și-n două săptămâni n-a mai mișcat nici mânuțe, nici piciorușe… În momentul când i-a făcut acel vaccin, s-a înnegrit tot… n-am știut ce se întâmplă, l-am bătut pe spate, la funduleț, și-a revenit… dar impactul a fost atunci, nu știu cât a putut să stea așa, să nu oxigeneze creierul și… „, povestea în urmă cu ceva timp fosta soţie a lui Nelu Ploieșteanu.