PROGNOZA METEO. Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Temporar cerul va avea unele înnorări și pe arii restrânse vor fi averse slabe, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
03.07.2018 ORA 21 – 04.07.2018 ORA 09
ÎN ŢARĂ
Cerul va fi variabil și doar izolat vor mai fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice în sudul țării și la munte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 19 grade pe litoral.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
03.07.2018 ORA 21 – 04.07.2018 ORA 09
LA BUCUREŞTI
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 15…17 grade.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
04.07.2018 ORA 09 – 05.07.2018 ORA 09
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Temporar cerul va avea unele înnorări și pe arii restrânse vor fi averse slabe, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în special în regiunile sud-vestice, sudice și la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 24 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, iar cele minime între 10 și 20 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 5…6 grade.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
04.07.2018 ORA 09 – 05.07.2018 ORA 09
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru averse slabe și descărcări electrice va fi mai ridicată pe parcursul zilei și la începutul nopții.
Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 16….18 grade.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
05.07.2018 ORA 09 – 06.07.2018 ORA 09
ÎN ŢARĂ
Valorile termice se vor menține în jurul celor normale pentru această dată; maximele se vor încadra între 24 și 32 de grade, iar minimele între 10 și 20 de grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 7…8 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, mai ales ziua, local în sud-estul țării și izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
05.07.2018 ORA 09 – 06.07.2018 ORA 09
LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua când vor fi condiții pentru averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
06.07.2018 ORA 09 – 07.07.2018 ORA 09
ÎN ŢARĂ
Vremea va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 33 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral și în estul Transilvaniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și noaptea, în vestul și sud-vestul țării, la munte și pe
suprafețe mici în celelalte regiuni. Izolat va cădea grindină și se vor putea acumula cantități mai importante de apă.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
06.07.2018 ORA 09 – 07.07.2018 ORA 09
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
07.07.2018 ORA 09 – 08.07.2018 ORA 09
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi caldă, dar și în general instabilă. Înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse și descărcări electrice, în special după-amiaza și la începutul nopții, în cea mai mare parte a țării. Excepție vor face regiunile sud-estice, unde astfel de fenomene vor fi pe suprafețe mici. Izolat va cădea grindină și se vor acumula cantități mai importante de apă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade.
PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL
07.07.2018 ORA 09 – 08.07.2018 ORA 09
LA BUCUREŞTI
Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și trecător averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.
TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
08.07.2018 ORA 09 – 11.07.2018 ORA 09
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menține caldă. Local vor mai fi averse și descărcări electrice, cu o probabilitatea mai mare în prima zi a intervalului.
TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
08.07.2018 ORA 09 – 11.07.2018 ORA 09
LA BUCUREŞTI
Vremea se va menține caldă. Probabilitatea de apariție a averselor și descărcărilor electrice va fi mai ridicată în prima jumătate a intervalului.