Şase răniţi sunt spitalizaţi în localitatea Berettyóújfalu, iar patru în oraşul Debrecen. Poliţia a demarat cercetări pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs accidentul.
Zece persoane au fost rănite, pe o şosea din Ungaria, într-un accident în care au fost implicate trei vehicule – un microbuz şi un autoturism înmatriculate în România şi o maşină din Slovacia, anunţă Poliţia ungară, citată de agenţia de presă MTI
Un microbuz înmatriculat în România a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism din Slovacia. Un alt autoturism, înregistrat în România, a intrat în cele două vehicule care se loviseră iniţial, a comunicat Poliţia ungară, precizând că zece persoane au fost rănite în accident, anunță romaniatv.net.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţului Hajdú-Bihar, Kamilla Plásztán-Kopcsa, a declarat că accidentul s-a produs pe Drumul Naţional 42, între localităţile Mezőpeterd şi Berettyóújfalu, din apropierea graniţei cu România. Aceasta a precizat că un microbuz românesc care circula în direcţia frontierei cu România a intrat, din cauze deocamdată necunoscute, pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu un autoturism cu numere de Slovacia, scrie rador.ro.