Ion Iliescu este în doliu. El și-a exprimat regretul după ce a aflat de moartea fostului ministru al Integrării Europene din Guvernul Năstase, Hildegard Puwak. Fostul președinte al României a primit cu enormă tristețe această veste. El a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanțe.
Hildegard Puwak, fostul ministrul al Integrării Europene în Guvernul condus de Adrian Năstase, a decedat, vineri (25 mai), la vârsta de 69 de ani, anunţul fiind făcut de Maria Manuela Catrina, preşedintele Organizaţiei de Femei din Bucureşti a PSD. Ion Iliescu a fost profund îndurerat de această veste.
„Cu tristete am primit vestea mortii celei care a fost Hildegard Puwak, ministru al Integrarii Europene in guvernul Adrian Nastase si economist cu o profunda intelegere a fenomenului economic, om de stanga si un om de echipa. Am apreciat, in toti anii in care am colaborat, seriozitatea demersului ei politic si intelectual, responsabilitatea sa si angajamentul neabatut in slujirea interesului public.
Contributia sa la succesul negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana este prea putin scos in evidenta. A fost intotdeauna un om modest, nu i-a placut sa fie in lumina reflectoarelor. In acei ani in care actionam practic contra-cronometru pentru a incheia capitolele de negociere, expertiza sa a fost un avantaj pentru Romania.
Apreciez contributia sa la formularea programului de guvernare al PDSR, cu care partidul a castigat alegerile din 2000. Ca membru al Parlamentului Romaniei, a actionat pentru punerea lui in practica, cu seriozitatea si determinarea care o caracterizau.
Transmit sincerele mele condoleante familiei. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!”, a scris Ion Iliescu pe Facebook.