Cel puțin cinci oameni, între care patru polițiști, și-au pierdut viața într-un atac terrorist, în Afganistan. S-a întâmplat la Kandahar, după ce o camionetă-campcană a explodat. Forțele de oride încercau să dezamorseze bomba.
”Cinci persoane au fost ucise, printre care doi poliţişti şi doi membri ai NDS (serviciul de informaţii afgan), şi 33 au fost rănite”, fiind vorba în majoritate de trecători, a declarat pentru France Presse un responsabil al spitalului Mirwais din Kandahar.
Explozia a avut loc în jurul prânzului, ora locală (07:30 GMT), în centrul oraşului, scrie antena3.ro.
Nicio grupare nu a revendicat până acum tentativa de atentat.
Şeful poliţiei locale, Mohammad Qasim Azad, contactat de AFP, a relatat că ”forţele de securitate au urmărit din cursul dimineţii un vehicul ce putea fi folosit ca maşină-capcană, descoperind o camionetă plină cu explozivi, parcată lângă o staţie de autobus”.
”Vehiculul a explodat în timp ce poliţiştii încercau să-l dezamorseze”, a adăugat el.
Conform purtătorului de cuvânt al guvernatorului provinciei, Daud Ahmadi, ”forţele de securitate, acţionând pe baza unor informaţii (…) au evacuat zona” înaintea exploziei, ceea ce a limitat numărul victimelor.
Daud Ahmadi a confirmat pentru AFP că ”în apropierea locului exploziei a fost descoperit un container mare plin cu explozivi, lansatoare de rachete, veste explozive şi muniţii”.
Potrivit purtătorului de cuvânt, ”teroriştii intenţionau să comită un atentat de mari proporţii spre sfârşitul Ramadanului, când oraşul este plin de oameni care pregătesc festivităţile de Eid (al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfârşitul lunii de post musulman, n.red.). Din fericire, forţele de securitate au împiedicat acest dezastru”.