Un militar în vârstă de 22 de ani s-a împuşcat în timpul serviciului, într-o unitate militară din Focşani, au declarat reprezentanţii MApN. Tânărul a fost declarat mort.
Directorul Ambulanţei Vrancea, Vitalie Beţişor, a declarat, potrivit Mediafax, că apelul a fost dat de la UM 1470 Focşani, iar echipajul medical l-a găsit pe tânăr mort, împuşcat în cap.
„Am intervenit la faţa locului, dar era deja decedat. Nu l-am preluat. Au rămas acolo criminaliştii. Apelul a fost dat la ora 13.50 şi a venit de la Unitatea Militară 1470. Avea leziuni la cap”, a spus directorul Ambulanţei Vrancea.
Ancheta a fost preluată de procurorii din cadrul Parchetului Militar Iaşi.
Trupul bărbatului a fost găsit sâmbătă.