O fetiță de opt ani a fost ucisă chiar în fața surorii ei, după ce a ieșit pe un drum circulat de mașini ca să-și caute pisica. Unul dintre șoferi nu a mai putut evita impactul, iar micuța Ashlee a murit pe loc.
Tragedia s-a petrecut într-un oraș din nordul Angliei, iar martorii povestesc că Ashlee Rowland și sora ei mai mică au ieșit din curtea casei pentru a-și căuta pisica dispărută. Un moment de neatenție a fost suficient ca micuța Ashlee să ajungă sub roțile unui microbuz. Înainte de momentul tragediei ea a stat de vorbă cu șoferul unui camion roz care i-a atras atenția, sperând că acesta i-a văzut pisica.
Șoferul, care de altfel staționa, a fost martor la clipele de groază care îl vor urmări toată viața. ”Nici dacă erai pilot de Formula 1 nu puteai reacționa la timp pentru a preveni accidentul”, a spus acesta. ”Știam ce avea de gând să facă, știam că iese pe drum, am încercat s-o opresc”, mai susșine bărbatul, care nu a reușit să se facă auzit când a țipat din cabina lui către Ashlee. Fetița a fost pur si simplu trasă sub roțile unui microbuz.
Inclusiv anchetatorii criminaliști au stabilit că accidentul nu putea fi evitat. ”Nu există persoană pe pământ care ar fi putut să reacționeze”, a declarat acesta.
Ashlee nu a murit chiar în momentul impactului, ea a fost transportată de urgență la spital, însă medicii nu au mai putut să facă nimic pentru ea.