„Ne-am obişnuit ca în meciurile Craiova – Viitorul să avem un fotbal frumos. A fost un meci fantastic, asta e cel mai important! A fost o bună propagandă pentru fotbalul românesc. Atunci când sunt multe goluri, există şi lucruri bune, şi lucruri rele. Băluţă a jucat foarte bine, precum colegii lui. Atunci când jucătorii joacă pentru echipă, se întâmplă lucruri frumoase. Mai avem două obiective importante, locul 3 şi Cupa României. Cel mai important este să continuăm să jucăm la fel ca în acest meci. Primele două goluri marcate de noi, pentru că nu vreau să vorbesc decât despre golurile înscrise de noi, au fost frumoase, dar primul a fost de-a dreptul fantastic!”, a declarat Devis Mangia.
Formaţiile CSU Craiova şi FC Viitorul au terminat la egalitate, în Bănie, scor 3-3, în etapa a VII-a play-off-ului Ligii I, într-un meci la care Alexandru Băluţă şi Cristian Ganea au înscris câte două goluri şi au pasat decisiv la celelalte.
În urma acestei remize, CSU Craiova a acumulat 35 de puncte și își păstrează avansul de patru lungimi în fața celor de la Viitorul.
CSU Craiova- Viitorul Constanța 3-3
duminică, 29 aprilie
ora 20:45 FCSB- CFR Cluj
luni, 30 aprilie
ora 20:45 Astra Giurgiu- CSM Poli Iași
1 FCSB 6 4 2 0 11-4 42
2 CFR Cluj 6 2 4 0 7-5 40
3 CS U Craiova 7 2 4 1 8-7 35
4 Viitorul Constanța 7 2 3 2 11-9 31
5 Astra Giurgiu 6 2 1 3 6-7 29
6 CSM Poli Iaşi 6 0 1 5 3-13 21