Un bărbat din Londra a fost călcat de 300 de trenuri subterane, după ce mecanicii i-au confundat corpul cu o vulpe. Autpritățile susțin că această tragedie s-ar fi petrecut pe perioada a 14 ore.
Oribilul accident care a avut loc în Londra a fost descoperit datorită unui alt incident pe care un tren subteran l-a înregistrat. Mai exact, cadavrul bărbatului care a fost călcat de alte aproximativ 300 de trenuri a fost sesizat de un mecanic al cărui tren s-a oprit automat când s-a activat un comutator. Abia atunci și-au dat seama că este vorba despre un cadavru de om și nu unul de vulpe cum credeau alți colegi de-ai lui.
O sursă din cadrul anchetei a povestit că în timpul anchetei mecanicii de trenuri au fost sfătuiți de managerul lor să nu oprească trenurile, pentru că în zona respectivă își fac veacul vulpile.