Laura Cosoi se află pe ultima sută de metri cu sarcina, vedeta este nerăbdătoare să facă cunoștință cu fetița ei și abia așteaptă momentul întâlnirii. Blondina vrea să nască natural și își dorește foarte tare ca soțul ei, Cosmin, să fie alături de ea.
Deși are opt luni de sarcină, Laura este foarte activă și are mare grijă de corpul ei, merge la sală și respectă ritualurile de înfrumusețare, pe care nici o femeie nu ar trebui să le neglijeze.
“Trebuie să îmi acord atenție, pentru ritualul meu de înfrumusețare. Rochia de mireasă n-o s-o dau, o s-o păstrez. Fetiței mele o să îi păstrez bijuteriile, în rest hainele nu. Fac sport în măsura în care pot, fac yoga și sper să am o naștere naturală cât mai ușor. Acum lucrez la licență, mă pregătesc intens. Nu mă gândesc la vacanță acum. Aș vrea să merg la Moscova, dar nu pot să îmi fac planuri.
Este foarte important ca femeile să nu își piardă feminitatea. Corpul nostru este un templu, de care trebuie să avem foarte mare grijă.
Fetița se mișcă și azi mergem să o vedem. Eu mi-aș dori să fie alături de mine când o să nasc și el își dorește foarte tare, dar să vedem. Vreau să nasc natural, dacă mă ajută Dumnezeu”, a mărturisit Laura Cosoi.