Weekend-ul trecut a fost foarte important pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda, cei doi și-au creștinat fetița în vârstă de șase luni și jumătate. Micuța Victoria a fost în centrul atenției și a fost răsfatață de toti invitații, dar mai ales de cele patru perechi de nași, printre care și Mădălin Ionescu și soția lui, Cristina Șișcanu.
Vedeta a mărturisit adevăratul motiv pentru care fetița ei nu a fost scufundată în cristelniță: aceasta era prea mica pentru Victoria. În schimb, a fost stropită peste tot. Prezentatoarea a mai declarat că nu s-au îmbogățit în urma petrecerii, micuța primind foarte multe cadouri, iar din ce s-a strâns, tot ea va beneficia de câștig.
“Am intrat pe diversificare, avem probleme cu fructele. Victoria vrea să mănânce cărniţă şi legume. Am respectat toate canoanele bisericeşti.
Am stat de vorbă cu părintele, a vrut să ne asigure că totul va fi în regulă. Victoria are 6 luni şi jumătate şi cristelniţa era prea mică pentru ea a o scufunda de tot. A fost stropită peste tot cu apă. Suntem bine, tata nu a fost la botez şi nu mi-a transmis nimic, dar nici nu e cazul.
Nu ne-am îmbogăţit, n-am făcut petrecere ca să ne îmbogăţim. Victoria a primit foarte multe cadouri şi ce a mai rămas peste… îi vom lua tot Victoriei lucruri de care să îşi amintească. Ne dorim amândoi un alt copil, dar Tavi îşi doreşte mai repede decât mine”, a declarat Gabriela Cristea.