Dan Petrescu, antrenorul principal al formației CFR Cluj a declarat la finalul partide pe care elevii săi l-au câștigat cu 2-1 la Ovidiu cu Viitorul că l-a surprins pe Gică Hagi cu o nouă aşezare, 4-3-1-2, pe care nu a mai folosit-o în acest sezon. Petrescu susține că această decizie l-a ajutat să controleze mijlocul terenului şi să anihileze jocul de pase al Viitorului și să câștige astfel jocul.
„Nu cred că am ce să le reproşez băieţilor. Mai ales că am juca la campioana României, o echipă care pierde foarte greu acasă. Nu-mi aduc aminte cine a mai marcat două goluri. Am schimbat şi sistemul, n-am mai jucat 4-3-3, am jucat 4-3-1-2, n-am mai jucat niciodată aşa, am vrut să risc, i-am luat de sus şi prima repriză a fost perfectă. În prima repriză au ieşit la joc, au avut jumătate de ocazie şi a dat acel penalty. N-aş vrea să vorbesc despre arbitraje. N-am ce să le reproşez jucătorilor, dar despre arbitri nu am vrut să spun nimic. Presiunea e mare, toată lumea vrea mult. E clar că rezultatele n-au fost cum voiam, dar nu am avut nici rezultate proaste. N-am pierdut nici cu Craiova, nici cu Steaua. În 2018 n-am avut rezultate proaste. Până acum, jucătorii au făcut mai mult decât ne aşteptam. Am luat acum un avantaj faţă de Viitorul, dacă ei câştigau intrau în lupta pentru titlu”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.
Cu cele trei puncte câștigate pe terenul Viitorului, CFR Cluj a redevenit lider în play-off. Formația pregătită de Dan Petrescu are 39 de puncte, cu unul mai mult decât FCSB, formație care va juca astăzi în etaapa a V-a a play-off-ului în deplasare cu Astra Giurgiu.