Italienii au produs astfel una dintre cele mai mari surprize din istoria competiției având în vedere că nimeni nu le dădea nicio șansă la calificare. Nici cei mai împătimiți fani nu au crezut că favoriții lor vor putea realiza surpriza. Cu un Dzeko în zi de grație, AS Roma a dechis rapid scorul, marcator fiind chiar Dzeko.
În ciuda numeroaselor ocazii de a marca până la finalul primului mitan, italienii s-au văzut nevoiți să se mulțumească doar cu 1-0 după primele 45 de minute de joc.
De la cabine, cei care au apăsat pedala de accelerație au fost tot romanii. În minutul 58, De Rossi a transformat un penalty iar cei aproximativ 57 mii de fani au început să creadă în minune.
Cu opt minute înainte de fluierul final al confruntării, Manolas a aruncat tribunele în aer, înscriind golul de 3-0 și al calificării în careul de ași al romanilor.
S-a terminat 3-0, iar AS Roma s-a calificat alături de Liverpool în careul de ași al Champions League.
AS Roma: Alisson – Manolas, Fazio, Juan Jesus – Florenzi, Strootman, De Rossi, Kolarov – Nainggolan (min.77 El Shaarawy)- Schick (min.73 Under), Dzeko
FC Barcelona: Ter Stegen – Semedo (min.85 Dembele), Pique, Umtiti, Jordi Alba – Sergi Roberto, Busquets (min.85 Alcacer), Rakitic, Iniesta (min.81 Andre Gomes) – Messi, Suarez
Manchester City- Liverpool 1-2
AS Roma- FC Barcelona 3-0
miercuri, 11 aprilie
ora 21:45 Real Madrid- Juventus Torino
oora 21:45 Bayern Munchen- Sevilla
Juventus Torino- Real Madrid 0-3
Sevilla- Bayern Munchen 1-2
FC Barcelona – AS Roma 4-1
Liverpool – Manchester City 3-0