Dan Negru este nemulțumit de prețul exagerat de mare al biletelor Tarom pentru cursele interne practicat de compania națională. Vedeta vrea să petreacă Centenarul la Timișoara, alături de familia lui și a fost nevoit să cumpere bilete de avion atât pentru el și soția lui, cât și pentru cei doi copii, plătind o sumă destul de mare, peste 400 de euro.
„Am luat-o de buna pe asta cu Centenaru’ așa ca pe 1 dec vreau sa-mi iau familia și sa ma duc acasa, la Timisoara, din București. Pe șosele, la 100 de ani de la Unire ,facem 10 ore, cu CFR vreo 12 cu tot cu întârzieri, ca va fi iarna și cu TAROM, compania statului roman, ne costa 463 euro ( 2 copii minori și 2 maturi). Cu bilete luate azi, cu 8 luni in avans!
Asta-i România Centenarului!?„, scrie Dan Negru.
La scurt timp, prezentatorul le mărturisește prietenilor virtuali ce răspuns i-a oferit Tarom: “Mi-a răspuns TAROM printr-un comunicat spunându-mi ca exista o varianta mai buna pentru ziua de 1 dec 2018 pe ruta București-Timisoara doar ca avionul ajunge la 11 noaptea. Adică, mai prind o ora din Unire… Dar copiii mei vor fi bucuroși ca nu se culca devreme. De apreciat promptitudinea PR Tarom! Mulțumesc!”
În replică, Tarom arată că pentru perioada respectivă biletele costă doar 317 euro.
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public despre prețurile biletelor TAROM pentru cursa București – Timișoara și retur, facem următoarea precizare: un bilet dus-întors, pentru o persoană, în perioada 1-2 decembrie a.c. poate fi achiziționat cu suma de 79,42 euro (cu toate taxele aferente, inclusiv bagaj de cală dus-întors).
Prim urmare, un grup de 4 persoane (2 adulți și 2 copii) în perioada 1- 2 decembrie a.c., dus întors, se poate îmbarca într-o cursă TAROM contra sumei de minim 317,68 euro.
Compania Națională TAROM încurajează pasagerii să călătorească pe calea aerului între orașele din România. Atât timpul scurt de deplasare, cât și siguranța și nu în ultimul rând prețul reprezintă avantaje clare pentru pasageri.
Considerăm că TAROM prezintă cea mai bună ofertă pe acest segment. Având în vedere numărul mare de frecvențe, compania oferă flexibilitate pasagerilor. Mai mult decât atât, prețurile noastre includ toate taxele aferente zborului, inclusiv bagajele de cală. Ofertele concurente nu includ nici măcar taxele de loc.
Taxele pentru bagajele de cală, pe care le percep companiile concurente, cresc prețurile iniția le cu 30%, sau chiar mai mult, depinzând de numărul de bagaje necesare„.