Anca Serea a făcut o postare cutremurătoare pe pagina ei de Facebook. Vedeta și-a dorit să aducă la lumină situația spitalelor din România. Ea a vorbit despre cazurile unor bebeluși născuți prematur, care au murit într-o unitate sanitară de la noi. Vedeta își dorește ca oamenii să întindă o mână de ajutor în astfel de situații dificile.
Anca Serea, mama a cinci copii, vrea să se implice în dramele mamelor care nasc prematur. Ea vrea să-i ajute pe micuții care nu au șanse mari de supraviețuire, din pricina lipsei echipamentelor medicale.
„Echipamentele medicale insuficiente reprezinta o problema frecventa in Romania, conform datelor din analiza Salvati Copiii Romania privind situatia maternitatilor din Romania: 13% dintre maternitatile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-nascutii prematuri, 56% dintre maternitatile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator si 14% dintre maternitatile de nivel III au o singura masa de reanimare pentru copii”, a scris Anca Serea pe blogul ei.
„Noptile lungi de veghe, dar mai ales diminetile acelea indecise, intre vara si toamna, le-au apropiat. Una, sa-i lasam numele real, Ela, cu mainile caus, miscandu-si abia perceptibil buzele a rugaciune. Cealalta, doctorul Adela, cu cearcane mai vechi si mai noi, ducand pe umeri povestile celorlati, mereu ale celorlati. Ela nascuse de patru zile, prin cezariana, un bot de om care cantarea putin mai mult de un kilogram. Un kilogram si 125 de grame, i-au spus cu o precizie care i s-a parut atat de serioasa, incat rugaciunile ei erau simple: ”Mai da-i, Doamne, 10 grame. Inca 10 grame”. Adela nu a vorbit cu ea primele trei zile, a indraznit abia in a patra dimineata sa ii puna mana pe umar, a imbarbatare: ”O sa fie bine. Au trecut zilele cele mai critice”.
Din experienta ei la maternitate, cei mai fragili copii pierd lupta pentru viata in primele trei zile, mai ales daca vin prin transfer si nu stau din primele minute in incubator. Asa a fost cu Matei: 875 de grame de viata, ochi mari si toata disperarea mamei de a-l tine in brate, sa ii dea viata de la ea. Nu asta vrea orice mama, sa isi intareasca puiul, sa il apere, sa ii dea viata de la ea?
Matei a murit a doua zi dupa ce fusese transferat in maternitatea cu incubator. Daca s-ar fi nascut aici, poate prindea ziua a patra de viata si acum ar fi implinit, calculeaza Adela, exact doi ani si trei saptamani. Matei a fost primul nou-nascut prematur pe care doctorul Adela l-a pierdut (…) Procedura este extrem de simpla şi nu costa nimic! ”, a mai scris Anca Serea.
Cei care vor să ajute o pot face redirecționând 2% din impozitul pe venit. Este necesară completarea Formularului 230, dacă în anul 2017 ai realizat venituri din salarii, sau Formularul 200, dacă ai obținut venituri din alte surse. Formularul trebuie completat de mână și depus direct la registratura administrației financiare de care aparține salariatul. Se poate face și prin trimiterea unei scrisoare recomandate, cu confirmare de primire, până la data de 25 mai 2018.