Viitorul fotbalului românesc este asigurat. Cel puțin asta susține selecționerul reprezentativei „under 19” a României, care a surclasat Serbia, scor 4-0, la Turneul de Elită care are loc în această perioadă în țara noastră.
Adrian Boingiu, susține că jucătoriii care fac parte din lotul reprezentativei „under 19” a României vor avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc.
„Nu e nicio noutate, de fiecare dată am încercat să fim responsabili, să privim înainte, acest meci este deja istorie. Ne interesează meciul cu Suedia de sâmbătă și restul nu mai contează. La ceea ce ne-am propus trebuie să scoatem maximum din ceea ce avem. Cu siguranță există potențial ca unul dintre acești copii, peste ani și ani, să ajungă selecționerul naționalei. Cosmin Contra a fost un jucător deosebit, care muncea mult, îl regăsesc foarte mult între cei pe care îi antrenez acum. Sincer, calitatea celor pe care îi am acum este cu mult mai mare decât a celor pe care îi aveam la vremea respectivă. Nu degeaba i-am comparat cu cei din generația lui 81, generația lui Raț, Rădoi, Codrea, Vlad Munteanu, Marius Niculae, Bilașco, am zis că sunt peste ei. Până acum au dovedit-o valoric și prin prisma rezultatelor”, a declarat selecționerul Adrian Boingiu.
La turneul final programat în Finlanda, în perioada 16-29 iulie 2018, se califică selecționatele care câștigă cele 7 grupe de la Turul de Elită. Tragerea la sorți pentru faza grupelor din cadrul turneului final va avea loc pe 30 mai în Vaasa, Helsinki.
După prima etapă din Grupa a IV-a, România este pe primul loc cu 3 uncte urmată de Suedia și Ucraina, ambele cu câte un punct după remiza directă, 0-0. Pe ultimul loc în grupă se află Serbia.
Lotul under 19 al României la Turneul de Elită:
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Alexandru Costache (Concordia Chiajna), Marian Aioani (Chindia Târgoviște)
Fundași: Vladimir Screciu (CS U Craiova), Tudor Băluță (FC Viitorul), Constantin Dima (Sepsi Sf. Gheorghe), Robert Neciu (FC Viitorul), Andrei Trușescu (AS Roma/Italia), Denis Haruț (ACS Poli Timișoara)
Mijlocași: Vlad Dragomir (Arsenal FC/Anglia), Radu Boboc (FC Viitorul), Marco Dulca (Swansea/Anglia), Rareș Lazăr (CS Mioveni), Liviu Gheorghe (Dinamo București), Claudiu Micovschi (Genoa FC/Italia), Olimpiu Moruțan (FC Botoșani), Alexandru Mățan (FC Viitorul), George Merloi (Rennes/Franța)
Atacanți: Denis Drăguș (FC Viitorul), Andrei Sîntean (Slavia Praga/Cehia), Robert Moldoveanu (Dinamo București)