ANDREI GHEORGHE A MURIT. Realizatorul radio TV a decedat la vârsta de 56 de ani trupul neînsuflețit al acestuia fiind descoperit de îngrijitorul vilei sale din Pipera, luni noaptea. Andrei Gheorghe locuia singur, fiind divorțat de mai bine de doi ani de cea de-a doua soție. Apărea destul de rar în public, ultima dată alături de o altă femeie!
Cel mai probabil, Andrei Gheorghe și partenera sa au fost la cumpărături. Mai exact, doamna, pentru că Andrei a așteptat-o la mașină, ascultând muzică. După ceva timp, însoțitoarea lui s-a întors și au plecat împreună, la fel cum au venit.
Primele date arată că decesul lui Andrei Gheorghe a survenit în urma unui stop cardio-respirator, survenit în urmă cu 12 ore, arată surse judiciare. Serviciul de medicină legală a ajuns la fața locului în noaptea de luni spre marți pentru a prelua trupul neînsuflețit al realizatorului radio-tv.
Omul de radio a fost găsit fără suflare în baia vilei sale, de către ingrijitor. Acesta a anunțat serviciul 112 în jurul orei 22.15 dar și familia care a ajuns la fața locului. Potrivit primelor cercetări, nu există urme de forțare în locuință și nu sunt urme de violență pe trupul neînsuflețit al lui Andrei Gheorghe.