Ninsoarea abundentă a dus la amânarea derby-ului acestei ediții a play-out-ului dintre FC Botoșani și Dinamo București. Programat inițial a se disputa sâmbătă de la ora 20:45, jocul a fost amânat pentru început cu o oră, după care a fost reprogramat la o dată ce va fi anunțată ulterior.
Cu toate că era limpede pentru toată lumea că partida nu se poate disputa nici sâmbătă și nici a doua zi, având în vedere avertizările meteo, jucătorii celor două formații împreună cu arbitrii au fost nevoiți să mai stea încă o oră la vestiare pentru a se lua decizia finală, „câinii” plecând spre capitală după ce a apărut comunicatul oficial al LPF prin care era annunțat faptul că partida nu se va mai disputa nici a doua zi având în vedere avertizările meteo anunțate de Administrația Națională a Meteorologiei (ANM), codul de ninsori fiind prelungiri până duminică la ora 23:00.
„Ninsoarea a venit la 18:30 sâmbătă seară, meciul începea la câteva ore după. Nu puteam să disputăm partida, oamenii au fost înțelegători. Am luat legătura cu Liga, chiar nu puteam disputa partida. Se putea reprograma partida cum era la Sibiu. Erau discuții și pentru azi, la prânz. După prognoza meteo, nici astăzi nu se putea disputa partida, ceea ce se și întâmplă. Am avut ghinionul ăsta să nu putem juca. Și acum șase ani, angrenați în lupta pentru promovare în Liga 1, am avut două etape pline cu zăpadă. Am distrus terenul atunci, îmi aduc aminte. Au luat în calcul să rămână pentru astăzi. Au luat cina târziu, au stat pe la ora 21:45, până când s-a dat comunicatul oficial de la LPF. După acel comunicat au plecat și cei de la Dinamo. La momentul acesta nu se poate juca”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele FC Botoșani.
Cu toate că s-a spus că partida ar putea fi reprogramată săptămâna aceasta, Șfaițer a infirmat aceste zvonuri având în vedere că atât FC Botoșani cât și Dinamo nu pot conta pe jucătorii under 21 care sunt la loturile naționale.
„Avem o problemă mare cu jucătorii U21, care trebuie să meargă la loturi așa că nu se pune problema să se joace săptămâna aceasta”, a conchis Șfaițer.