Flore Salalidis a intrat în direct la emisiunea lui Dan Capatos și a cerut ca vinovatul care a dat filmarea în spațiul public să plătească. A amenințat chiar că-l va acționa în judecată pe polițistul care a „scăpat” filmulețul. Asta după ce Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, a recunoscut că filmarea a fost făcută de unul dintre cei trei polițiști prezenți în acea dimineață la ușa blondinei.
Flore Salalidis a fost filmată în ipostaze indecente în timp ce era intervievată de polițiști pentru deranjarea ordinii publice. Vedeta apare alături de un bărbat. Despre acesta, Dan Capatus a făcut o remarcă interesantă.
„Este o situație unică, în care o persoană publică, fie ea și Flore…Chiar dacă se bucură de statutul ăsta, nefiind artistă, cântăreață sau sportivă. Este totuși o persoană publică.
„Dar vă dați seama, uitați, e un bărbat acolo, și el dezbrăcat, poate i se creează problem acum… Din informațiile mele, a ieșit cam șifonat. Cine știe ce e cu el. Poate are pe cineva acasă, nu știu, zic și eu. Vă dați seama ce probleme ar avea? I s-a văzut fața, totul”, a precizat moderatorul emisiunii.
Flore a intervenit și i-a dat dreptate lui Capatos. Dar nici nu a negat, nici nu a infirmat. ”Dar nu contează! Că are pe cineva, că n-are, filmarea nu trebuia să apară în spațiul public”, a punctate Flore.
Poliția Capitalei a declanșat o anchetă pentru a vedea cum au ajuns imaginile cu vedeta dezbrăcată pe internet. Poliția Capitalei a deschis o anchetă pentru a afla cum au ajuns imaginile în media și cine se face vinovat de acest lucru.
„Deja a fost declanşată o anchetă. Da, au fost trei poliţişti. Colegul care a filmat, a filmat pentru că se afla într-o zonă de acces public şi a făcut-o ca pe o măsură de prevedere. Problema este cum a fost diseminată în spaţiul public. A fost deja deschisă o anchetă prin care se verifică modul în care aceste imagini au ajuns spre mass-media. Noi avem obligaţia şi datoria morală de a spune adevărul. Nu vorbim de ce riscă poliţiştii în acest moment. La finalul anchetei vom putea vorbi despre ce măsuri se iau”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.