Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, numărul doi mondial, a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, fiind învinsă în două seturi, 6-4, 7-5 de rusoaica Daria Kasatkina. Wozniacki, care spera să câştige această competiţie pentru a o putea detrona pe Simona Halep din fotoliul de lider al clasamentului mondial, a suferit al doilea eşec consecutiv în faţa Dariei Kasatkina, care o învinsese pe daneză şi luna trecută, în sferturile de finală ale turneului de la Sankt Petersburg.
La finalul meciului, Wozniacki a dat vina pe teren. „Daria a servit înalt, iar pe aceste terenuri mingea sare foarte sus. E neobişnuit pentru să jucăm pe astfel de suprafeţe, dar cred că se potriveşte jocului ei, atunci când mingea se mişcă mai încet. A fost mai inteligentă decât mine, dar măcar am încercat. Am luptat şi am făcut tot ce am crezut că este necesar. Din păcate, nu mi-au ieşit loviturile aşa cum mi-am dorit şi părăsesc turneul”, a declarat Caroline Wozniacki.
În clasamentul virtual, distanţa dintre Simona Halep şi Caroline Wozniacki este de 685 de puncte în favoarea româncei şi poate creşte în funcţie de faza turneului în care se va opri jucătoarea noastră. Dacă românca va câştiga turneul, ea va aduna 8.900 de puncte, iar Caroline Wozniacki, locul doi mondial, va rămâne la 1.470 de puncte, iar Garbine Muguruza, locul trei mondial, la 2.930 de puncte.
Astfel, Simona Halep va rămâne lider mondial şi după turneul de la Miami, programat în perioada 20 martie – 1 aprilie. Aici, Caroline Wozniacki va trebui să apere 650 de puncte, în timp ce românca, ajunsă anul trecut în sferturile de finală, are de apărat 215 puncte.
De asemenea, Wozniacki are de apărat 100 de puncte şi la turneul de la Charleston, ce va avea loc în perioada 2 – 8 aprilie, unde Halep nu a participat anul trecut. Există deci perspectiva măririi ecartului dintre cele două sportive. Asta înseamnă că Halep va ajunge la un total de cel puţin 22 de săptămâni petrecute pe locul 1 al ierarhiei WTA.