ANAF scoate la licitație automobile intrate în proprietatea statului în urma unor confiscări sau executări silite. Spre deosebire de prețurile de pe piață, automobilele vândute de ANAF par a fi accesibile pentru toată lumea. Totuși, este o decizie bună să-ți achiziționezi un automobil confiscat?
Autoturismele confiscate sunt vândute de Administrația Județeană a Finanțelor Publice din mai multe județe din țară. Mașinile au ajuns în posesia ANAF după ce au fost confiscate sau predate de datornici. Acestea se pot cumpăra fie prin licitație, fie prin achiziție directă.
Chiar dacă prețurile sunt aparent mici, nu întotdeauna automobilele sunt și bune. Din mai multe motive. În primul rând, e clar că cei care au predat automobilele de bunăvoie nu au avut grijă de mașini, la gândul că le vor înstrăina. În plus, acestea pot avea diferite probleme și există riscul ca după cumpărare să stea mai mult prin service decât în stare de funcționare.
În al doilea rând, multe sunt destul de vechi și guvernul român a adoptat deja măsuri pentru taxarea anuală a posesorilor de mașini poluante. Totodată, unor anumiți proprietari, automobilul le-a fost luat de către autorități cu forța. Tocmai de aceea, întrucât multe dintre mașini ar fi putut să aparțină unor interlopi, există riscul ca aceștia să se răzbune pe noul proprietar. Își asumă cineva acest lucru?