Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner au o relație de aproximativ patru ani și se înțeleg mai bine ca oricând. Cei doi s-au cunoscut în timpul interviului pe care prezentatoarea TV i l-a luat, însă abia după o perioadă să facă primul schimb de cuvinte.
„Nu visam la el în secret, nu eram îndrăgostită în taină, îl admiram ca sportiv. Citisem despre el că era un mare Don Juan și eu toată viața mea am fugit de genul ăsta de bărbat playboy. Nici nu am apucat să mă asez pe scaun sau să spun cum mă cheamă că m-a și invitat la cină, chestie care m-a iritat, mi s-a părut o golăneală, așa că am devenit mai rece, mi-am făcut interviul și atât”, a spus Mihaela Rădulescu.
Prezentatoarea TV a povestit că, într-un final, pilotul a făcut rost de numărul ei de telefon, însă a dezvăluit că, în primă fază, îl notase greșit.
„Numai că, să vezi, printr-o întâmplare, Felix a notat numărul greșit! A doua zi, la eveniment, când erau toți oamenii adunați, el a venit glonț la mine și m-a întrebat direct de ce nu i-am răspuns la mesaje, în văzul tuturor. Mi-a smuls telefonul din mână și s-a uitat în telefonul meu să vadă dacă am primit mesajele lui, apoi mi-a arătat că mi-a scris vreo cinci mesaje și, după ce am văzut, i-am explicat că are un număr care seamănă cu al meu, dar că o cifră este greșită. Nici măcar nu reținuse cum mă cheamă, mă trecuse în telefon >. Când m-a văzut pe scenă, că mă așez lângă el, m-a întrebat: Tu ce cauți aici? Iar eu am întors întrebarea și i-am zis că el trebuie să ne spună ce caută aici și s-a prins și el, așa, pe parcurs, că eu sunt moderatoarea… Ăsta este Felix Baumgartner!”, a mai povestit Mihaela Rădulescu.