Meteorologii anunță că ultimul weekend al acestei ierni va fi unul dintre cele mai friguroase din întregul sezon. Temperaturile vor scădea puternic de sâmbătă noaptea şi vor ajunge la -18 grade Celsius luni dimineaţa.
„Într-adevăr putem spune că de data asta masele de aer s-au așezat specific iernii, din nefericire cam târziu, dar n-am putea spune că este anormal sau nemaiîntâlnit. Vorbim într-adevar de o masă de aer rece, aer polar, este un semnal pentru că acest weekend va pătrunde pe teritoritul țării noastre.
Sâmbătă, în timpul zilei și sâmbătă noapte vor aparea precipitații sub formă de ninsoare, la început în zona Moldovei, iar duminică în cea mai mare parte din țară.
Odată cu aceasta, temperaturile vor fi în scădere semnificativă, iar maximele vor coborî sub pragul gerului, sub -10 grade în nordul Moldovei.
Acest lucru se estimează a se întâmpla cel puțin în prima parte a săptămânii viitoare, atât duminică, cât și luni, și marți temperaturile vor fi foarte scăzute, vor fi temperaturi sub -10 grade.
În zona Capitaliei, vorbim de o răcire semnificativă, de asemenea, cu temperaturi minime sub -6… -7 grade, până spre limita gerului”, afirmă Alina Şerban, meteorolog la Administraţia Naţională de Meteorologie.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, miercuri, că de la sfârşitul săptămânii va pătrunde în ţară o masă de aer rece de origine polară, în weekend înregistrându-se valori între -13 şi – 18 grade Celsius în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, iar în Capitală de -3 grade.