Ramona Gabor era prietenă bună cu actrița Anastasia Cecati, care a fost ucisă de soțul ei, luni (19 februarie), în apartamentul lor din Chișinău. După ce a comis oribila crimă, bărbatul s-a aruncat de la etajul 7 al clădirii în care locuia și a murit pe loc. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru Ramona Gabor, care a scris un mesaj emoționant în memoria Anstasiei.
Ramonei Gabor nu îi vine să creadă că Anastasia Cecati a fost ucisă cu sânge rece de soțul ei. Vedeta a anunțat că se întoarce din Dubai, dar nu a menționant dacă o face pentru a se duce la înmormântarea prietenei sale.
„Tragedie teribilă! Atât de frumoasă, întotdeauna acolo să ajute şi să dea un sfat! Mi-a rupt inima vestea că tu nu mai eşti printre noi. O să fii întotdeauna în gândurile mele! Odihneşte-te în pace, îngerule!”, a scris Ramona Gabor.
Aastasia Cecati era model și actriță de succes. Ea cunoscuse celebritatea în România, unde i s-a oferit un rol în „Las Fierbinți”. Tânăra din Republica Moldova a ocupat locul doi la concursul Euro Sexy și a apărut pe coperta unor reviste celebre pentru bărbați. Anastasia Cecati a fost ucisă de soțul ei, care i-a tăiat gâtul în apartamentul lor din Chișinău. După ce a comis crima, bărbatul în vârstă de 35 de ani s-a aruncat de la etaj. Actrița era mama unui copil de doar două săptămâni.