Vremea a dat peste cap traficul pe Autostrada A1 Bucureşti- Piteşti. Şoferii au circulat cu dificultate din cauza ninsorii, până la intervenţia drumarilor, autostrada fiind un adevărat patinoar. În această dimineaţă un tir a derapat, în judeţul Dâmboviţa, la kilometrul 56, blocând o bandă de circulaţie pe sensul către Bucureşti. Autorităţile au intervenit pentru deblocarea traficului. (VEZI ŞI: Accident grav în lanţ în Constanţa! 12 maşini au fost avariate)
SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 12.15
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile.
În judeţul Dâmboviţa, circulaţia pe sensul către Bucureşti al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti s-a reluat (pe banda numărul 1) la kilometrul 78. Traficul fusese întrerupt din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, o persoană a fost rănită.
„Semnalăm că pe tronsonul Novaci – Rânca al DN67C (Transalpina), în jud. Gorj, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă (ninge, pe carosabil există 1-2 centimetri de zăpadă). Şase utilaje acţionează pentru curăţarea carosabilului. Deocamdată nu sunt probleme majore (ninsoarea nu este însoţită de viscol)”, mai spun poliţiştii.
Din cauza precipitaţiilor abundente, pe raza judeţului Ilfov sunt anunţate mai multe zone în care circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat. Acumulări de apă sunt semnalate pe DN1, la km 14+800 de metri, în oraşul Otopeni, pe DN5, la Jilava (sub pod), pe şoseaua de centură a Capitalei, la km 8+800 de metri (la Bragadiru) şi pe breteaua care face legătura între centura municipiului Bucureşti şi DN6, de asemenea în zona localităţii Bragadiru. Se acţionează pentru curăţarea carosabilului.
Circulaţia pe DN6 (E70) Drobeta-Turnu Severin – Orşova se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, la km 354, în zona localităţii mehedinţene Gura Văii, după ce un tir şi o platformă de transport autovehicule au fost implicate într-o coliziune în jurul orei 11.00. Evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Traficul rutier pe DN17 se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, în zona localităţii Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud), după ce un tir a rămas imobilizat pe carosabil. Întrucât în localitate are loc şi târgul săptămânal, s-au format coloane mari de autovehicule.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, informarea de vreme nefavorabilă va ieşi din vigoare mâine, la ora 15.00, iar atenţionarea de vreme rea cu cod galben va ieşi din vigoare mâine, la ora 11.00.
„Pentru prevenirea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, sfătuim conducătorii să nu plece la drum cu autovehiculul neechipat corespunzător, să se intereseze în prealabil despre starea drumului pe care urmează să îl parcurgă şi prognoza meteo, să manifeste prudenţă sporită la volan, să ruleze cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre periculoase”, precizează poliţiştii.